Un gânditor creştin de primă mărime

de Leonid Dragomir

Cu riscul de a părea unora că exagerez, afirm că am descoperit zilele acestea un gânditor ce poate fi situat pe acelaşi nivel cu Gustave Thibon sau Simone Weill. Evident, pentru a ajunge aici, autorul a trecut prin Pascal, Dostoievski, Kierkegaard, Nietzsche, Heidegger sau Cioran. Despre acesta din urmă a scris de altfel şi o carte intitulată Cioran sau excesul ca filosofie. Dar mai ales i-a citit pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Nicolae Turcan, căci despre el este vorba, este doctor în filosofie şi absolvent de teologie. Aceste patalamale contează, desigur, mai puţin. Ceea ce-i important este că la el trăirea creştin-ortodoxă, care este în esenţa ei cea mai profundă mistică, şi gândirea formează un tot atât de compact, încât ai senzaţia că a reuşit ceea ce nu prea reuşesc teologii noştri: să transmită credinţa în forme contemporane. În acest fel, omul de azi este preluat de acolo de unde se află. Şi, într-adevăr, Nicolae Turcan discută în această carte de fragmente, repet, una dintre cele mai bune pe care le-am citit vreodată, despre ratare, trândăvie, ignoranţă, suferinţă, moarte, neant, dar şi despre Dumnezeu, vocaţie, bucurie, smerenie, libertate etc.

Text publicat în Argeș, anul X (XLV), nr. 3 (333), 2010, p. 11.