Religia a fost un domeniu important pentru Feuerbach, „prea important pentru a fi lăsat pe seama teologilor”[1], și scrierile lui – nesistematice, adesea aforistice – au revenit mereu la această temă. Fundalul teoretic a fost constituit de critica filosofiei lui Hegel (Feuerbach fiindu-i discipol pentru o perioadă) și de necesitatea reformei filosofiei. Ca hegelian de stânga, Feuerbach a fost împotriva lecturii teologice a scrierilor hegeliene, propunând o alternativă materialistă la idealismul hegelian și accentuând importanța politicii față de teologie. Influența hegeliană, vizibilă de pildă în modul în care Feuerbach concepe succesiunea religie – filosofie atât în istoria umanității („Religia este copilăria omenirii”[2]), cât și în cea personală, se manifestă mai degrabă ca o răsturnare a hegelianismului, decât ca o subscriere la tezele acestuia. De altfel, Feuerbach însuși se vrea înțeles ca „antiteza” filosofică a lui Hegel: ceea ce la Hegel este secundar, subiectiv și formal, la Feuerbach are semnificația primarului, obiectivului și esențialului, ideile lui Hegel fiind întoarse împotriva autorului lor. Iată cum arată această răsturnare în cuvintele celui care o realizează: „Hegel stă pe poziția care construiește lumea, eu pe poziția care presupune lumea drept existentă, care vrea să o cunoască drept existentă; el coboară, eu mă ridic. Hegel așază pe om cu capul în jos, eu pe picioarele sale, înfipte în geologie.”[3]
Volumul Dumnezeul gândurilor mărunte (Cluj-Napoca: Limes, 2009) poate fi descărcat gratuit de pe acest site, din secțiunea Descarcă, în format electronic (pdf)!
Hegel a susținut adeseori că adevărul absolut este adevărul revelației creștine, dar a și pus apoi semnul egalității, cel puțin din punct de vedere al conținutului, între acest adevăr și adevărul propriului său sistem filosofic. Lecturată din perspectivă teologică, această egalitate rămâne discutabilă, la fel ca înțelegerea hegeliană a Sf. Treimi. Ce mai rezistă azi, din punct de vedere al teologiei ortodoxe, din ideile filosofiei religiei, așa cum apare aceasta în filosofia lui Hegel? Textul de față încearcă o lectură teologică atât a raporturilor filosofiei hegeliene cu creștinismul, cât și a modului în care Hegel a înțeles, în cadrul sistemului său, doctrina Treimii.
Raporturile lui Hegel cu credința creștină sunt binecunoscute, Hegel fiind unul dintre cei mai fervenți susținători, din perspectivă filosofică, a adevărului universal al creștinismului. Evident, prin originalitatea și construcția sa, sistemul hegelian nu poate fi acceptat pur și simplu ca un model de filosofie creștină, mai ales din perspectivă ortodoxă. Teologii au fost mereu sceptici față de umbra de panteism care plutește peste filosofia hegeliană a spiritului și față de modul cum înțelegerea Treimii este tributară sistemului triadic care, chiar inspirat de creștinism, ajunge în cele din urmă să-l interpreteze diferit de tradiție. Filosofia depășește teologia, iar Hegel nu ezită să susțină această idee, chiar dacă e o depășire nu neapărat în conținut, ci în formă. Pentru a accepta ceea ce rezistă astăzi din Hegel în materie de credință, dar și pentru a critica ceea ce se îndepărtează de adevărul Tradiției, e nevoie să răspundem la câteva întrebări: Cum arată raportul dintre filosofia hegeliană și creștinism? Cum înțelege Hegel Treimea creștină, pe Tatăl, Fiul și Sf. Duh, acesta din urmă atât de cunoscut prin conceptul de Spirit absolut? Încercând un răspuns, nu vom angaja, din lipsă de spațiu, o prezentare a filosofiei hegeliene. Acolo unde am considerat necesar, perspectiva teologică este afirmată explicit, prin apelul al învățăturile dogmatice ale Bisericii Ortodoxe.
PDF)
Abonare prin RSS 
Religia a fost un domeniu important pentru Feuerbach, „prea important pentru a fi lăsat pe seama teologilor”
Hegel a susținut adeseori că adevărul absolut este adevărul revelației creștine, dar a și pus apoi semnul egalității, cel puțin din punct de vedere al conținutului, între acest adevăr și adevărul propriului său sistem filosofic. Lecturată din perspectivă teologică, această egalitate rămâne discutabilă, la fel ca înțelegerea hegeliană a Sf. Treimi. Ce mai rezistă azi, din punct de vedere al teologiei ortodoxe, din ideile filosofiei religiei, așa cum apare aceasta în filosofia lui Hegel? Textul de față încearcă o lectură teologică atât a raporturilor filosofiei hegeliene cu creștinismul, cât și a modului în care Hegel a înțeles, în cadrul sistemului său, doctrina Treimii.
Luni, 21 noiembrie 2011, orele 18.00, la Librăria Book Corner din Cluj-Napoca, bdul. Eroilor, nr. 15, va avea loc lansare cărții:
aș vrea să pot scrie poemul fără cuvinte