Marţi, 27 octombrie 2009, la Librăria Universităţii din Cluj-Napoca, va avea loc lansarea cărţii: Nicolae Turcan, Dumnezeul gândurilor mărunte.
Va modera: Mariana Enache. Vor vorbi: Grigore Dinu Moş, Vianu Mureşan, Radu Preda şi Mircea Petean.
Vă aştept!

Puteți citi o cronică a lansării scrisă de Rareș Iordache aici.

Într-un text celebru, Heidegger nota în trecere că prin umanism s-ar putea înţelege în general „strădania ca omul să devină liber pentru omenescul lui şi să-şi afle în aceasta demnitatea” („Scrisoare despre «umanism»”, 321). Mai mult decât o înţelegere a ce înseamnă umanismul şi a felului în care Heidegger l-a explicat în textul său, vom încerca în cele ce urmează să ne întrebăm asupra nelibertăţii omului. Într-adevăr, ce poate însemna această strădanie a omului de „a deveni liber pentru omenescul lui”, decât că, mai întâi de toate şi în primă instanţă omul nu este liber pentru omenescul lui?

Să notăm pentru început că această formă particulară de nelibertate nu intră în contradicţie cu ideea creştină a libertăţii de care fiinţa umană se bucură în calitate de creaţie a Dumnezeului liber. Gândirea creştină a susţinut libertatea ca pe una dintre ideile menite să disloce credinţa vechilor greci în soarta tragică şi să susţină, în acelaşi timp, atât măreţia omului, cât şi posibilitatea acestuia ca, prin propria hotărâre, să poată dobândi mântuirea adusă de Fiul lui Dumnezeu. Atât tragedia primei căderi, a lui Adam, cât şi dramatismul căderilor de zi cu zi au la bază existenţa liberului arbitru: omul poate alege după cum voieşte, determinându-şi astfel cursul vieţii. Faptul că nelibertatea din citatul heideggerian nu intră în contradicţie cu libertatea creştină se datorează acelei referinţe la umanitatea omului: chiar acceptând că omul este liber, el nu a devenit încă liber pentru omenescul lui. Altfel spus, libertatea nu se împlineşte până la capăt decât în măsura în care împlineşte esenţa omului, exprimată, în cazul de faţă, prin sintagma „omenescul omului”.