Nicolae Turcan la emisiunea „Izvoare de filosofie”
Written by Administrator
Sunday, 12 February 2012 20:34
There are no translations available.
Emisiunea „Izvoare de filosofie”, din 17 decembrie 2011, realizată de Constantin Aslam și avându-l ca invitat pe Nicolae Turcan, poate fi ascultată aici.
Catafatic, apofatic și logofatic. Discurs și experiență a lui Dumnezeu
Written by Nicolae Turcan
Thursday, 08 March 2012 20:34
There are no translations available.
Odată cu turnura teologică a fenomenologiei franceze discursul despre experiența religioasă a revenit în filosofie, de unde modernitatea îl expulzase în baza unui raționalism autoritar, ostil teologic. Dialogul cu tradiția creștină, în special cu tradiția apofatică, s-a dovedit extrem de fructuos, Marion fiind unul dintre exemplele elocvente: influențele din teologia mistică a Sf. Dionisie Areopagitul sunt asumate și transferate într-un discurs filosofic de o calitate redutabilă. Interpretarea teologiei apofatice este la Marion asemănătoare celei ortodoxe: apofatismul nu este doar o metodă prin care negațiile intelectuale se opun afirmațiilor despre Dumnezeu, ci o a treia cale, care depășește cunoașterea predicativă și se plasează dincolo de posibilitatea lui da sau nu, într-o experiență supraconceptuală a Dumnezeului cel de dincolo de toate.[1] „Dumnezeul fără ființă” despre care vorbește Marion este Dumnezeul cel situat mai presus de conceptul de ființă, surclasând astfel ontologia greacă, dar și ontoteologia tradiției metafizice occidentale.[2]
Dacă acordul dintre teologia lui Marion și teologia ortodoxă poate fi asumat în acest fel, rămâne de discutat rolul afirmațiilor de credință, care au în vedere atât numele divine, cât și antinomiile dogmatice. Pentru teologia ortodoxă, legătura dintre dogme și apofatism rămâne indiscutabilă: chiar dacă neagă orice afirmații despre Dumnezeu, pentru a distruge orice idol conceptual și a pregăti calea pentru Dumnezeul cel viu, teologia apofatică nu este o experiență care contrazice afirmațiile dogmatice, ci dimpotrivă, se bazează pe ele și le reîntemeiază. Într-un fel este vorba despre o reciprocă întemeiere, apofatismul ortodox bazându-se pe dreapta credință tot atât cât antinomiile dogmatice revelează apofatismul care le stă la bază.[3] În afara unei credințe drepte, experiența și întâlnirea cu Dumnezeul adevărului nu este cu putință decât în mod cu totul și cu totul excepțional (caz în care excepția întărește regula).
Afirmat ca exeget al lui Cioran şi ca eseist cu puternice intarsii religios-ortodoxe, Nicolae Turcan îmbină cu succes vocaţia filosofică şi pe cea teologică. Discursul său respiră atât greutatea argumentaţiei riguroase, tipică raţionamentelor „tari”, cât şi pe cea a fragmentarismului eclectic, aerisit cultural, moştenit, probabil, de la celebrul aforist răşinărean exilat la Paris, asupra căruia autorul s-a oprit admirativ cel mai mult. Indiferent de abordare, fie că e una sobră (Cioran sau excesul ca filosofie, 2008), fie că e fulgurantă (Dumnezeul gândurilor mărunte, 2009), mixtura de genuri nu pare a deranja deloc mesajul central. Turcan e un eseist pentru care credinţa se mişcă firesc în spaţiul culturii, mărturisind despre valori pe care numai o perspectivă voit sceptică şi programat agnostică le-ar vedea ca distonante, într-o contemporaneitate definită ca post-modernă. Cel puţin aşa se vede credinţa din textele autorului, şi ea intersectează mai ales în acest fel liber un orizont umanist, altfel nepreocupat în mod expres de teologie sau de relevanţa modernă a sacrului creştin.
Exact despre firescul şi legitimitatea actuală a credinţei vorbeşte şi ultima sa antologie de studii şi eseuri, publicate, anterior, în varii reviste româneşti şi străine. Adunând textele sub un singur titlu, Credinţa ca filosofie. Marginalii la gândirea Tradiţiei (Eikon, 2011) apare ca o curajoasă abordare a credo-ului ortodox, organizată pe secţiuni specializate teologic, oarecum restrânse ca referinţe (Tradiţie şi sfinţenie, Dincolo de iluzia transcendentală, Orthodoxia perennis), dar şi generale, mai deschise reflecţiei culturale şi unui fel de poetică personală (În loc de introducere: argumentul Cioran, Meditaţii (post)metafizice, Pagini dintr-o logică recesivă, Critica raţiunii teologice).
Începutul suspiciunii. Kant, Hegel & Feuerbach despre religie și filosofie
Written by Nicolae Turcan
Thursday, 22 March 2012 09:43
There are no translations available.
O nouă apariție editorială!
Autor: Nicolae Turcan Titlu: Începutul suspiciunii. Kant, Hegel & Feuerbach despre religie și filosofie Editură: Eikon Colecție: Theologia Socialis Nr. colecție: 19 Loc: Cluj-Napoca An: 2011 ISBN: 978-973-757-545-6
RSS Feed 
aș vrea să pot scrie poemul fără cuvinte
Emisiunea „Izvoare de filosofie”, din 17 decembrie 2011, realizată de Constantin Aslam și avându-l ca invitat pe Nicolae Turcan, poate fi ascultată 
Odată cu turnura teologică a fenomenologiei franceze discursul despre experiența religioasă a revenit în filosofie, de unde modernitatea îl expulzase în baza unui raționalism autoritar, ostil teologic. Dialogul cu tradiția creștină, în special cu tradiția apofatică, s-a dovedit extrem de fructuos, Marion fiind unul dintre exemplele elocvente: influențele din teologia mistică a Sf. Dionisie Areopagitul sunt asumate și transferate într-un discurs filosofic de o calitate redutabilă. Interpretarea teologiei apofatice este la Marion asemănătoare celei ortodoxe: apofatismul nu este doar o metodă prin care negațiile intelectuale se opun afirmațiilor despre Dumnezeu, ci o a treia cale, care depășește cunoașterea predicativă și se plasează dincolo de posibilitatea lui da sau nu, într-o experiență supraconceptuală a Dumnezeului cel de dincolo de toate.
Credință, filosofie și alte marginalii
Autor: Nicolae Turcan
pdf)