aș vrea să pot scrie poemul fără cuvinte

mult

puțin

cât a mai rămas din el

Religia a fost un domeniu important pentru Feuerbach, „prea important pentru a fi lăsat pe seama teologilor”[1], și scrierile lui – nesistematice, adesea aforistice – au revenit mereu la această temă. Fundalul teoretic a fost constituit de critica filosofiei lui Hegel (Feuerbach fiindu-i discipol pentru o perioadă) și de necesitatea reformei filosofiei. Ca hegelian de stânga, Feuerbach a fost împotriva lecturii teologice a scrierilor hegeliene, propunând o alternativă materialistă la idealismul hegelian și accentuând importanța politicii față de teologie. Influența hegeliană, vizibilă de pildă în modul în care Feuerbach concepe succesiunea religie – filosofie atât în istoria umanității („Religia este copilăria omenirii”[2]), cât și în cea personală, se manifestă mai degrabă ca o răsturnare a hegelianismului, decât ca o subscriere la tezele acestuia. De altfel, Feuerbach însuși se vrea înțeles ca „antiteza” filosofică a lui Hegel: ceea ce la Hegel este secundar, subiectiv și formal, la Feuerbach are semnificația primarului, obiectivului și esențialului, ideile lui Hegel fiind întoarse împotriva autorului lor. Iată cum arată această răsturnare în cuvintele celui care o realizează: „Hegel stă pe poziția care construiește lumea, eu pe poziția care presupune lumea drept existentă, care vrea să o cunoască drept existentă; el coboară, eu mă ridic. Hegel așază pe om cu capul în jos, eu pe picioarele sale, înfipte în geologie.”[3]