|
Scris de Nicolae Turcan
|
|
Luni, 15 februarie 2010 21:14 |
|
 Printre argumentele existenţei lui Dumnezeu, argumentul ontologic s-a bucurat de un statut aparte, datorită fascinaţiei produsă de pretenţia de a fi complet a priori – de a refuza, aşadar, datele experienţei şi de a se folosi doar de ceea ce intelectul îi pune la dispoziţie. Sf. Anselm de Canterbury, cel care l-a formulat pentru prima dată în Proslogion (sec. al XI-lea), l-a numit „argumentul pentru nebun”, fiind convins că l-ar putea convinge până şi pe cel necredincios că Dumnezeu există (referinţa este la nebunul din Ps. 13, 1: „Zis-a cel nebun întru inima sa: «Νu este Dumnezeu!» Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.”). Structura argumentaţiei anselmiene porneşte de la Dumnezeul conceput drept „ceva decât care nu se poate cugeta ceva mai mare”, noţiune cu care poate fi de acord chiar şi cel necredincios, căci până şi acesta are în minte un asemenea concept şi îl poate înţelege. Dacă Dumnezeu ar exista numai în minte, dar nu şi în realitate, atunci ar putea fi gândită o altă fiinţă decât care nu poate fi gândită o alta mai mare. Ergo, cel ce fusese conceput drept cel mai mare, pentru a-şi păstra acest statut, trebuie să existe şi în realitate.
|
|
|
Scris de Nicolae Turcan
|
|
Marţi, 29 decembrie 2009 14:29 |
|
Analiza timpului pe care Heidegger o face în Fiinţă şi timp are meritul de a evidenţia temporalitatea originară a Dasein-ului şi importanţa pe care viitorul, ca unul dintre modurile în care această temporalitate se temporalizează, o deţine faţă de celelalte extaze temporale, trecutul şi prezentul. Dasein-ul este, într-un fel, propriul său viitor, prin starea de hotărâre anticipatoare, iar timpul nu are o curgere gramaticală – trecut, prezent, viitor –, ci are ca nucleu tocmai viitorul de la care îşi poate dobândi autenticitatea. Să remarcăm că orizontul morţii reprezintă termenul limită în raport cu care autenticitatea Dasein-ului poate fi dobândită. Această limitare – dincolo de care fenomenologia „ca ştiinţă riguroasă” nu se poate hazarda, fără a-şi pierde tocmai rigurozitatea, rămâne la Heidegger posibilitatea maximă care nu necesită niciun fel de actualizare, dar fără de care integralitatea Dasein-ului nu poate fi gândită. Ne propunem ca, pornind de la această deschidere existenţială, să analizăm felul în care timpul îşi defineşte curgerea pentru omul credinţei creştine.
|
|
Scris de Nicolae Turcan
|
|
Joi, 22 octombrie 2009 18:56 |
|
Marţi, 27 octombrie 2009, la Librăria Universităţii din Cluj-Napoca, va avea loc lansarea cărţii: Nicolae Turcan, Dumnezeul gândurilor mărunte.
Va modera: Mariana Enache. Vor vorbi: Grigore Dinu Moş, Vianu Mureşan, Radu Preda şi Mircea Petean.
Vă aştept!
Puteți citi o cronică a lansării scrisă de Rareș Iordache aici.
|
|
|
Scris de Nicolae Turcan
|
|
Miercuri, 04 noiembrie 2009 06:36 |
|
 Renunţarea la argumentul autorităţii a devenit, astăzi, un loc comun. Poate mai insistent ca niciodată, recursul la nume importante pentru a sprijini o demonstraţie altfel lipsită de argumente solide nu mai e privit defel cu ochi buni. Proiectul iluminist care cerea, odată cu Kant, ieşirea din minorat şi recursul la raţiunea proprie a crescut suficient, devenind un câştig, însă şi o pierdere. Câştigul e ştiut de toată lumea şi nu necesită niciun fel de prezentare. Dar de ce pierdere? Putem pune între paranteze, avantajele pe care raţiunea ni le oferă? Fireşte că nu. Dar când în cauză se află tradiţia religioasă, autonomia raţiunii nu reprezintă cea mai bună cale de acces la adevăr. Cu toate că raţiunea are prin ea însăşi capacitatea de a ajunge la adevăr, această capacitate nu se poate exercita în afara intuiţiei empirice (sau, dacă preferaţi, fenomenologice). Iar aici apare problema: întrucât experienţa autentică a lui Dumnezeu o au cei puţini, sfinţii, cum să fii sigur că această experienţă este aceeaşi cu cea a înaintaşilor, că Dumnezeul experiat este Dumnezeul cel adevărat şi nu vreunul din multiplii idoli, fie ai minţii, fie ai imaginaţiei, fie ai dorinţei? Cum să eviţi afirmaţia unui contemporan că experienţa religioasă nu este experienţă a lui Dumnezeu (Nicholas Lash)? Pentru a nu omologa în grabă fiorurile vagi cu experienţa autentică a dumnezeirii, e nevoie de înţelegerea Tradiţiei şi de acordul cu ea (spre a o diferenţia de celelalte tradiţii, vom folosi în continuare majuscula pentru Tradiţia Bisericii). În acest context, Tradiţia funcţionează ca o a doua raţiune, având însă aceleaşi prerogative critice, fără a avea, desigur, un acelaşi subiect transcendental.
|
|
Scris de Nicolae Turcan
|
|
Luni, 28 septembrie 2009 16:36 |
Nou în librării!
 |
Autor: Nicolae Turcan
Titlu: Dumnezeul gândurilor mărunte
Colecţie: Restauratio
Editură: Limes
Loc: Cluj
An: 2009
Nr. pagini: 126
ISBN: 978-973-726-433-6
Cuprins ( pdf)
Index de nume & termeni ( pdf)
|
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 3 |
Abonare prin RSS 
